Jurnalele de stiri deprima romanii

"Viata este o tragedie atunci cand e privita in prim-plan si o comedie cand o privesti in plan larg" - spunea Charlie Chaplin. Multa vreme nu i-am inteles profunzimea gandirii, poate din cauza infatisarii sale numai bune de comedie, pe de-o parte, si datorita mutrei sale jalnice (in "Vagabondul"), cu privirea trista, de caine batut, buna numai de tragedie.  Citatul lui Chaplin parea un non-sens pentru mine, dar, printr-o conjunctura favorabila mie, de curand  mi s-a luat ceata de pe ochi (nu, nu am cataracta!). Am avut ocazia ca, pentru o saptamana, televizorul parintilor mei sa tina doar loc de mobilier - am fost atat de ocupata cu alte treburi, de suflet si de indatorire copil-parinte incat nu am mai avut nici timp, nici chef sa deschid televizorul. Singurul prilej in care am facut-o a fost cand Steaua a jucat impotriva TSK Sofia. Dar a fost o "pierdere de vreme" utila pentru un microbist.
Si am remarcat ca, fara sa-mi dau seama, zilele treceau usor una dupa alta, iar viata mi s-a parut dintr-o data plina de alte intelesuri. La tara, oamenii pot trai simplu si frumos; se trezesc dimineata, deschid gainile, le dau porumb si apa, dau mancare cainilor din  batatura; cei care au alte animale in gospodarie se ocupa de ele, iar mai apoi intra in casa pentru a se ocupa de propria lor persoana - se spala, mananca si apoi se odihnesc putin, pregatindu-se pentru alte treburi. Mereu m-am intrebat de ce oare cei care traiesc la tara se ocupa mai intai de animale si mai apoi de ei? M-am intrebat de ce nu se spala mai intai si mananca (sau beau cafea si fumeaza o tona de tigari, cum fac multi dintre oraseni), iar mai apoi sa se ocupe de galite. Mi s-a raspus simplu: pai ele s-au culcat odata cu gainile, adica dorm de foarte multe ore, iar la rasaritul soarelui trebuie sa manance si sa bea apa. Daca nu le ingrijim, cum se mai oua si cum se mai ingrasa gainile ca sa faca zama buna?!  Gratie acestei gandiri,  aproape toate gesturile noastre in viata capata un substrat de interes ( nu aruncati cu pietre in mine, insa pana si cea mai sincera relatie de prietenie se bazeaza tot pe interes; respectiv interesul de a nu fi singur, de a comunica pe aceeasi lungime de unda cu oameni care simt la fel  ca si tine unele lucruri).
In fine, am remarcat cat de simplu poate fi sa fim fericiti. Daca nu ne raportam in permanenta la mediul si la lumea inconjuratoare, viata pare (si chiar este!) mult mai frumoasa.
Daca ne uitam la televizor ce aflam? Ca in Constanta se inregistreaza un val de violuri, ca x l--a injunghiat pe y in fata liceului, ca mancarea se scumpeste, ca politicienii sunt niste magari, ca Romania este un  loc neprielnic vietii civilizate, ca sucurile contin multe, prea multe e-uri, coloranti si conservanti, ca gazele s-au scumpit din nou, ca masina va deveni un obiect de decor pentru parcarea din fata blocului, deoarece benzina si motorina devin combustibili de lux, ca tiganii au luat cu asalt Finlanda (daca pana si in racoroasa tara au ajuns, nu stiu ce sa mai cred - doar ca li s-a modificat structura ADN-ului si li s-a incalzit brusc sangele ce le curge prin vene), ca Europa nu ne vrea (Voda Lapusneanu, de la care ar fi trebuit sa invatam foarte multe - dar pentru a-l sti pe Voda Lapusneanu trebuie sa fi luat macar examenul de Bac - deci, revenind, Voda Lapusneanu spunea celebrul citat" Daca voi nu ma vreti, eu va vreau!"), ca Elenin, cometa Elenin se indreapta spre Pamant si-i va produce modificari esentiale, ;poate chiar va determina disparitia umanitatii etc. Foarte rar, televiziunile ofera cate un reportaj pozitiv, artistic, cultural, social. Mi-a placut foarte mult faptul ca, la redeschiderea Muzeului Antipa bucurestenii au stat ore in sir la coada pentru a-l vizita!
Asa ca romanii sunt deprimati din cauza stirilor negative care le sunt servite zilnic pe tava; sunt "imbibati" cu negativism prin metoda "picatura chinezeasca". Cei ce refuza sa se uite la TV  sunt mult mai relaxati si mai predispusi spre fapte si ganduri bune.
Cel putin asta este concluzia la care am ajuns eu in ultima perioada.
Pe final va invit sa va relaxati cu o piesa vesela: "O, happy day!"

Johnny Raducanu va canta ingerilor

Johnny Raducanu a trecut in nefiinta, in aceasta dimineata. Nu-l voi mai astepta in concert la Clubul Phoenix din Constanta, acolo unde l-am ascultat de mai multe ori. In opinia mea, a fost unul dintre cei mai mari pianisti romani. Lumea jazz-ului, si asa destul de mica, este mult mai saraca incepand de astazi. Dar Johnny Raducanu a stiut sa o faca frumoasa si sa o imbogateasca - multi muzicieni romani, jazz-mani de prestigiu, ii vor fi mereu recunoscatori pentru spiritul pe care Maestrul l-a insuflat. Si ma refer la nume sonore, precum Teodora Enache, Harry Tavitian, Corneliu Stroe. Desi din generatii diferite, Johnny Raducanu a cantat cu cei enumerati de mine, iar muzica lor a fost un intreg. Intregul se destrama pentru moment, insa numai pentru moment. Johnny Raducanu nu a fost doar un muzician, el respira muzica prin toti porii, iar atitudinea sa a fost intotdeauna deschisa, fara ocolisuri, de om adevarat. Destul de slobod la gura, Maestrul nu s-a sfiit sa spuna nimanui ce simte si ce traieste. Pentru el adevarul era mai presus de toate. La concerte obisnuia ca, intre doua piese, sa intretina atmosfera. Iar povestile cu iz politic dadeau intotdeauna bine. La un concert ne-a povestit ca intr-o zi de 4 iulie a fost invitat la Ambasada SUA pentru un concert. La momentul respectiv presedintele Romaniei era Ion Iliescu. Din curtoazie, sau poate pentru ca intr-adevar asa simtea, Iliescu i s-a adresat cu Johnny Raducanu, spunandu-i: " Sunt mandru ca sunt contemporan cu d-voastra!". Replica Maestrului a venit scurt si taios: "Eu, nu!" Dupa care i-a intors spatele lui Iliescu si a plecat.
Ei bine, sa ia curajul de a  face un astfel de lucru dovedeste un caracter mare, un caracter puternic si care nu tine seama de nici o autoritate atata timp cat aceasta autoritate este una stramba. Este exact ca in expresia ardeleneasca: "Nu-mi canta cocosul pe gardul tau!".
Asta trebuie ca a simtit Maestrul si cand a fost intrebat, peste ani, ce parere are despre presedintele Basescu: "Este zero, zero, zero...."
Maestrul nu a facut niciodata politica dar s-a exprimat liber. A fost mereu un om liber - a avut acea libertate pe care doar spiritele superioare o au. Acea libertate pe care talentul urias si recunsocut unanim ti-o da. Il durea faptul ca avea o pensie de numai cateva sute de lei, sub 500. Considera ca guvernul il umileste, iar el nu merita acea umilinta. Chiar a suferit din aceasa cauza!
A cantat cu Duke Ellington, l-a iubit pe Louis Armstrong. Cred ca va face impreuna cu ei un trio perfect in Rai, sa-i cante Domnului, in care Johnny Raducanu credea cu toata fiinta lui.
Deocamdata, iubitorii jazz-ului pot asculta  piesa pe care am postat-o: "Jocul Tambalelor"  - la pian Maestrul impreuna cu Horia Maxim, la flaut Ion Bodgan Stefanescu.
Dumnezeu sa-l odihneasca pe Johnny Raducanu in pace! Va canta doar ingerilor de acum inainte. Cat despre noi, cei care nu putem decat sa il plangem pe marele muzician, noua nu ne ramane decat sa ii ascultam muzica. Ea ne va conferi starea de spirit  si puterea de care avem nevoie pentru a supravietui in aceasta lume nebuna! Si ne va bucura sufletele!

A fost odata Vama Veche

 

M-a impins pacatul (si dorul, in acelasi timp) sa fac, week-end-ul trecut, o plimbare la Vama Veche. Aglomeratie mare pe sosea, cald, nervi si injuraturi din partea "participantilor (civilizati!?!) la trafic". In paranteza fie spus, rau  ne-am mai pierdut bunul simt; claxonatul este la ordinea zilei, depasirea si pe stanga si pe dreapta a devenit sport national printre soferii nostri, sicanele sunt la ordinea zilei. In fine, nu asta este subiectul de astazi al postarii mele. Cert este ca, ajungand in Vama Veche m-a intampinat o atmosfera de iarmaroc in toata regula. Si asta ar fi cea mai frumoasa parte a experientei vamaiote a verii 2011. Iarmarocul, ca iarmarocul - vanzatori ambulanti de cercei, bratari din piele, coliere din scoici, mici picturi, sculpturi. Frumoase, dupa gustul turistilor. Pe langa aceste tarabe, regasim mici terase la care se poate manca fast food:  kebab, hamsii, cartofi prajiti etc. Dupa buzunarul turistilor. Vama Veche a devenit o statiune de-a dreptul stranie: masina langa masina (de la vechi Dacii - foatre rar - la Mercedesuri si Audi, dar si Jeep-uri). Nu este chiar ca-n fata la Iaki sau la Vega, dar nici departe de hotelurile de 3-4 stele din Mamaia nu este parcul auto din Vama.

Din cauza iuresului masinilor, praful este stapan pe Vama. In imediata apropiere a plajei au aparut cladiri masive, din caramida; vile, moteluri, hoteluri de-a dreptul hidoase. Poate ca s-ar incadra bine in peisajul Saturnului sau Venusului, dar nicidecum in cel al Vamii. Cine o fi dat autorizatie de constructie unui hotel urat-urat, situat in sudul statiunii nu este greu de presupus - Vama Veche apartine de primaria Limanu. Dar se pune intrebarea daca nu exista un Plan urbanistic al statiunii, care sa fie avizat de Prefectura sau de Consiliul Judetean sau de mai stiu si eu ce alta institutie a statului. Pentru ca mi-este greu sa cred admit ca singurul vinovat de starea jalnica a Vamii este primarul din Limanu.
(Voi posta si niscaiva poze, in scurt timp).
Fiecare terasa - si sunt cateva zeci - difuzeaza alta muzica, alt gen muzical si se intrec in decibeli. Mirosurile de mici se confunda cu cele de peste prajit si de fripturi de porc. Nota bene - au fost montate din loc in loc containere pentru gunoi dar vai de nasul celor care trec pe langa ele, ca emana niste mirosuri pestilentiale indescriptibile. Iar in imediata lor apropiere sunt instalate corturi! Cum s-or odihni oamenii aia acolo, este greu de spus.
Obisnuita sa vad nudisti pe plaja de la Vama Veche, am fost neplacut surprinsa in momentul in care am remarcat ca acestia au fost impinsi spre extremitatile nordice si sudice ale plajei. Apoape de granita cu bulgarii sunt corturi si in nord, langa cazemata. In restul statiunii am mai gasit un fel de tarc , ingradit cu sarma impletita unde cica era un loc de campare amenajat. Cred ca m-as fi simtit ca un puscarias in spatele gratiilor daca mi-as fi montat un cort acolo. Cort langa cort, saltele, scaune de camping, ceaune, pahare si cani din plastic etc.  (Exact aceeasi imagine se regaseste in campingurile din Saturn, Neptun si Mamaia Nord).
Colac peste pupaza, era zi de Stuffstock. Ma asteptam sa fie o atmosfera destinsa, care sa te duca cu gandul la idealurile declarate ale acestui festival. Cica este un festival al libertatii!?! Dar pentru a patrunde in spatele gardurilor imprejmuitoare (tot ca la puscarie, halal libertate!) se plateau 25 de lei de persoana. In plus, turistii nu puteau intra cu suc sau bere la purtator... O serie de reguli erau expuse pe niste panouri mari, iar intrarea era pazita de agenti de paza (nu stiu sigur daca erau jandarmi sau agenti de pe la vreo firma de paza) care controlau spectatorii. Nu prea se inghesuia lumea sa intre, cu atat mai mult cu cat "La Sony" canta Artanu (Adrian Plesca, fost solist al trupei Timpuri Noi - actualmente Partizan).
Cred ca, trecand peste toate dezamagirile pe care le-am incercat sambata, asta a fost cea mai cumplita. Nici macar spiritul de libertate din Vama Veche nu mai exista. Si aici turistii sunt impartiti pe caprarii - aia cu bani, care epateaza, si aia fara bani, care vin de drag in vama si sunt vamaioti cu vechi state de plata. Din pacate, acestia din urma sunt din ce in ce mai putini - multi au migrat la Corbu si Vadu, iar cei cu mai multi bani in buzunar s-au orientat spre Gura Portitei.
Vama Veche a fost confiscata; din vechea Vama nu a ramas mai nimic - doar multe amintiri! A, si sa  nu uit ... a mai ramas un libertinaj uneori desuet. Un je me en fish-ism balcanic foarte greu de digerat!

 

Corturile in Vama Veche sunt amplasate in partea de sud a satului (poza de sus) si in partea de nord (poza urmatoare).

La fel ca si la Mamaia, pe plajele de fitze, au aparut baldachine - si lumea "buna" a dat buluc la ele.

Un turist "inteligent" cu Logan si numar de Vaslui a parcat elegant pe buza marii ... Felicitari!

Nudistii, care se bucurau pe vremuri de intimitatea cautata, au ajuns izolati, mai ceva decat ciumatii. Se refugiaza in cele mai izolate locuri, departe de actualii turisti sfiosi, dar care in vin in Vama Veche pentru ca este de bon -ton

.
"Bomboana pe coliva" statiunii este cladirea din imagine - o hidosenie nefinalizata, care se doreste a fi inca un hotel elegant pentru turistii care, saracii de ei, nu aveau unde sa se cazeze si-si puneau corturile pe nisip, ca ultimii sarantoci! :)

Dar, pentru a nu mania pe Dumnezeu, Vama este frumoasa, pentru ca marea harazita locului nu poate fi vanduta, parcelata, hartanita dupa bunul plac al unuia sau altuia. Cel putin pana acum!

Sau nu?

Amintiri din vara 2011!

Ferma de midii de la Dalboka - de ce bulgarii sunt mai destepti decat noi

Recent, intr-o duminica splendida de sfarsit de august, ne-am hotarat (cu familia) sa dam o fuga pana la Dalboka sa mancam midii. Inteleapta decizie!
Aproape de ora pranzului ne-am imbarcat in masina si am pornit spre Vama Veche. Aglomeratie pe sosea, dar dupa ce am trecut vama, lucrurile s-au calmat brusc. Dupa ce am platit rovigneta 3 euro, ne-am indreptat spre Durankulac, prima localitate bulgareasca de dupa vama. Drumul, vai mama lui, mi-a reamintit de drumurile din Ardeal imediat dupa 1990. Dar totul a palit in momentul in care am ajuns in parcarea crescatoriei de midii de la Dalboka.  De sus, aveai impresia ca drumul duce direct in mare - o mare de o culoare fantastica, parca nu era vorba despre Marea noastra Neagra. Era o mare cu zeci de nuante de albastru.
Drumul catre crescatoria Dalboka coboara brusc spre mare, pe alocuri cu o inclinatie de peste 45 de grade. Desi la o distanta de circa 2 km exista o parcare amenajata, nu toate locurile erau ocupate, fapt care m-a dus cu gandul ca locul nu este foarte aglomerat. Nimic mai fals; spre local, si pe stanga si pe dreapta erau parcate masini, cele mai multe cu numar de Romania. Pe un praf uscat ridicat de masinile care incercau cu greu sa urce printre oamenii care coborau si cei care urcau (deja obositi si cu burtile pline), am coborat spre terasa crescatoriei de midii.

De la distanta mica, asa arata terasa. Cand am ajuns insa in fata intrarii, am descoperit ca de fapt sunt doua localuri, unul relativ nou, cu aspect elegant, iar altul mai vechi, rustic, cu o terasa acoperita cu plasa de pescuit. Ulterior am aflat ca cel rustic este adevaratul restaurant al crescatoriei de midii. Asa arata intrarea pe terasa, scrie ceva gen: ferma de midii de la Dalboka.

Terasa este amplasata intr-un loc de vis, ce imbina in mod salbatic marea linistita si muntele care parca sta de straja. A sta pe terasa aceea, era mai mult decat o relaxare. Era o bucurie a simturilor - ulterior avea sa fie si a simturilor (papilelor) gustative.

Sa gasim loc pe terasa a fost un chin, ne-am impartit in echipe si ne-am postat in mai multe colturi; dupa vreo jumatate de ora de asteptare, de la o masa de langa mine am auzit cererea notei de plata, apoi comentarii in romana. M-am dus tinta la meseni si am cerut permisiunea de a ma aseza. Dar asteptarea a meritat - chelnerii s-au miscat foarte repede, inteleg limba romana si vorbesc engleza. Meniul este atat in bulgareste, cat si in romaneste, desi cred ca ar fi trebuit sa fie doar in romaneste, pentru ca majoritatea clientilor (si erau cateva sute) erau romani. Ce si cu cat se poate manca la Dalboka? - midii a la Burgas (cu orez) - preferata mea - 6,5 leva
- midii la tigaie, cu sos picant - 7 leva
- midii cu cascaval - 5 leva
- midii afumate, midii la gratar, midii pane, midii afumate (intre 3 si 5 leva portia)
- sarmalute in foi de vita cu midii - 5 leva
- midii umplute cu mere - 6 leva
- diverse soiuri de peste (guvizi, hamsii, rechin, calcan)
Ce mai, un adevarat rai pentru iubitorii de peste. Orice meniu ai lua, trebuie asezonat cu rakia - de struguri si/sau de gutui si cu bere bulgareasca Kamenitza sau Zagorca. Rakia costa 2 leva, iar berea e tot 2 leva. La halba. Fireste, pentru soferi sunt tot felul de bauturi nealcoolice.
Am mancat atat de bine si gustul de midii a fost atat de placut incat l-am simtit pe limba mult timp dupa ce am plecat de la Dalboka.

In poza, se vede in zare ferma de midii - asa ca in orice zi ati ajunge acolo puteti manca midii proaspete. Dar am postat poza mai mult pentru a va arata marea. In conditiile in care pe litoralul romanesc era arborat drapelul rosu de interzicere a imbaierii, din cauza valurilor foarte mari, la Dalboka marea era linistita, calma si atragatoare.
Ca sa nu-mi intrig prea mult cititorii prin titlul acestei postari, fac mentiunea ca, numai cu o zi inaintea plecarii in Bulgaria am fost la Vama Veche. Cum ne-a apucat foamea si ne place pestele, ne-am dus la cherhanaua din vama. O stiam de multa vreme, dar era un local micut si care avea doar doua mese in fata. Acum am gasit o cladire mare, cu multe mese pe terasa si cu multa lume infometata. Bucatarul gatea pe gratarul de pe terasa, asa ca toata lumea putea vedea cum si ce anume gateste. Buna mancarea si acolo, dar portiile sunt mult mai mici decat la Dalboka, iar preturile mult mai mari. A, am uitat sa spun ca noi am platit la Dalboka pentru 4 persoane mai putin de 60 de leva. Asa ca, daca ajungeti la Vama Veche si vreti sa mancati peste, dati mai bine o fuga pana la Dalboka.
Satui si incantati de tot, peisaj, servire, atmosfera, am plecat spre masina. Pe drum ne intrebam cum sa continuam o dupa amiaza frumoasa de duminica - aveam de ales intre a merge la Balcic sau la Cap Kaliacra. Cum se facuse deja destul de tarziu, am hotarat sa lasam Balcicul pentru alta data si sa mergem spre Cap Kaliacra, pentru ca era mai aproape si se afla oarecum in drumul nostru spre casa. Pe un alt drum, dar care este mult mai frumos si mai putin aglomerat.

Miraculosul Cap Kaliacra

Am ajuns la Cap Kaliacra, loc despre care stiam foarte putine lucruri - ca este un fel de "limba de stanca" iesita in mare peste 1 km si ca are inaltimea de peste 60 de metri. Pare interesant, nu? Ei, dar in clipa in care ajungi acolo, simti o incarcatura pozitiva, simti maretia naturii in toata splendoarea ei. Cel putin eu asta am simtit. Inaintea cetatii, ce este o veche cetate, dai de o bariera langa care sta un nene care vinde bilete - 3 leva de persoana . Imediat dupa bariera, in partea dreapta, la doar cativa metri de malul foarte abrupt si stancos se afla un grup statuar alcatuit din fete inlantuite. Ulterior am aflat ca legendele povestesc despre 40 de fete bulgaroaice, care au preferat sa se arunce in mare decat sa pice in mainile turcilor. Cele 40 de tinere si-au impletit parul si legate in acest fel au sarit in gol. Locul poarta numele de Poarta celor 40 de fete.

Intre aceasta statuie si poarta de intrare in cetate, a carei poza am postat-o ieri, se afla un mare spatiu unde se afla o parcare plina de masini; erau autoturisme cu numere de Bulgaria si de Romania, dar si vreo 4-5 autocare pline ochi de turisti, dornici sa viziteze misteriosul si minunatul loc. Din pacate, nu m-a dus gandul sa fotografiez aceste autocare, dar, prin asociere m-am gandit imediat la cetatea Histria. Cetatea noastra este ceva mai bine pastrata peste ani dar daca te duci acolo in vizita nu vei intalni sute de turisti, asa cum am intalnit la Cap Kaliacra.  N-or fi avand bulgarii frumusetile noastre, dar stiu sa si le vanda pe ale lor! Ceea ce noi nu stim (sau nu vrem) sa facem! Valabil si pentru alte vestigii istorice. Stiu ca divaghez si comparatia nu este cea mai potrivita, dar la Roma fiecare piatra are cate un trecut, iar acesta este bifat ca atare - poveste, istorie, harti, poze, mijloace de transport in comun, excursii organizate etc. La noi vine turistul la mare, iar hotelul la care se cazeaza nu are alta oferta pentru el decat camera si plaja lasata de Dumnezeu - nu tu excursii organizate catre monumentul de la Adamclisi, catre Histria, catre Harsova etc. Dobrogea este un loc incarcat de istorie si de frumusete. Avem atat de multe de aratat lumii si atata "imagine" de vandut, dar nu stim sa o facem. Din pacate, hotelierul roman - in marea lui majoritate - se gandeste doar sa-si scoata in cel mai scurt timp posibil investitia; nu ia in calcul ideea ca in turism investitiile sunt pe termen lung, iar calitatea actului turistic este esentiala pentru reusita in aceasta afacere. Dar sa trec peste, ca doar altul este subiectul postarii mele.
Pe o distanta de cateva sute de metri, intre bariera si poarta de intrare in cetate, sunt zeci de vanzatori ambulanti, care au la vanzare suveniruri dintre cele mai diverse: incepand cu magneti de frigider, margele, harti rutiere, delfini din sticla, figurine crosetate etc. O bulgaroiaca varstnica, vanzatoare ambulanta ne-a auzit vorbind romaneste si ne-a spus ca ii place la nebunie salamul romanesc si ca salamul  bulgaresc nu este bun Insa branza, da. Sper ca s-a referit strict la mancare!
La intrarea in cetate am regasit spiritul balcanic; un acordeonist cam ars de soare (!) isi plimba agale degetele peste clape. Alaturi avea o cutiuta, nu muzicala, in care trecatorii ii aruncau maruntis.

Am pasit in tacere in cetate - mereu ma impresioneaza cetatile si parca simt  viu trecutul. La Cap Kaliacra am intalnit un fenomen special; stiu ca el poate fi demonstrat stiintific, prin curentii marini, dar da o senzatie de crepuscular. In partea dinspre mare a acestui promontoriu, cum privesti spre mare in stanga ai Romania, iar in dreapta Bulgaria. Ei bine, dinspre tara noastra se spargeau valurile in stanca cu o furie neinteleasa, iar in partea bulgara marea era calma, ca o copaie. Undeva la mijlocul imensei stanci or fi existand niste curenti foarte puternici, insa impresia mea a fost ca cineva a impartit practic marea in doua. Voi posta imagini pentru o mai buna exemplificare - imaginile sunt mult mai sugestive decat cuvintele.

partea dinspre Romania

partea spre Bulgaria.
O alta legenda spune ca acest loc a aparut din mare, din voia Domnului, care dorea sa il ajute pe Sfantul Nicolae - venit in aceste locuri pentru a propovadui crestinismul - sa scape de otomanii care il prigoneau. Sfantul a fost in cele din urma prins. In memoria lui, la Cap Kaliacra a fost ridicata o bisericuta modesta dar incracata de spiritualitate.

Printre stanci am gasit si cateva locuri de panorama care insa erau foarte aglomerate, iar turistii zaboveau acolo doar pentru a-si face poze.

Din toata aventura noastra la Cap Kaliacra un singur lucru mi-a lasat un gust amar - printre vestigii istorice si-a facut aparitia un restaurant. Nu stiu al cui este, dar am regasit si la bulgari notiunea de "romanism". Nu conteaza unde, nu conteaza al cui este, important este sa iasa banul. Nu neg necesitatea existentei unui local in zona, dar nu in mijlocul cetatii, il puteau foarte bine amplasa in imediata vecinatate, ca e loc berechet.

Insa tot e bun la ceva restaurtantul asta - are toaleta! Din nefericire, nu puteai intra decat daca aveai leva. Am incercat cu euro, am incercat cu lei .... nu. O doamna (numai doamna nu era aia!) o tinea una si buna: leva, leva .... Intr-un final, dupa ce m-am scotocit prin toate buzunarele, am gasit si leva.
La final am sa atasez o poza care mie mi s-a parut foarte sugestiva pentru a ilustra frumusetea locului. Un cameraman kamikaze filma locul din cele mai periculoase unghiuri cu putinta. Iata-l cocotat la peste 70 de metri, pe zidurile ce inconjoara antenele de radiolocatie.

Iar jos era haul!
Mie mi-a placut foarte mult la Cap Kaliacra si mi-as dori sa revin intr-o zi, cat mai curand.
A, si am uitat sa va spun - sunt si autocare romanesti acolo. Diferite agentii de turism din Romania organizeaza excursii de o zi in Bulgaria, iar in program au si vizitarea capului Kaliacra. Pe cand si la cetatea Histria?